vineri, decembrie 21, 2007

luni, decembrie 17, 2007

vineri, decembrie 14, 2007

Furia

Modest Mouse- cand reusesti sa-ti dresezi toti demonii

joi, decembrie 06, 2007

marți, decembrie 04, 2007

joi, noiembrie 29, 2007

miercuri, noiembrie 28, 2007

luni, noiembrie 26, 2007

Shai lhao shi- Shi lhi!

Orice calatorie te schimba, oricat de inchistat ai fi, oricat de putin departata ar fi destinatia.
Mi s-a spus la intoarcere ca drumul abia incepe si acum inteleg ca asa este; ideea e sa nu despachetezi niciodata cu adevarat, sa fii mereu pregatit pentru o noua iesire din lumea proprie.Nepal, Tibet, China, India... nu sunt tari usor de vizitat, nu sunt tari pe care sa le vezi din masina, trebuie sa stai acolo, sa le respiri aerul, sa vorbesti cu oamenii, sa-i asculti mai ales cand tac... vei afla despre sine mai mult decat ti-ai dori.Nici nu e nevoie sa pleci pregatit pentru asta, tarile astea stiu sa-ti atinga inima fara sa faci ceva anume, cu diferenta ca in timp prezenta lor va fi din ce in ce mai pregnanta in mintea, sufletul si toata fiinta ta.

Shai lhao shi- Shi lhi!

Iata jurnalul de calatorie care s-a lasat asteptat un pic mai mult decat ar fi trebuit, dar sper ca a meritat:)

marți, noiembrie 20, 2007

duminică, noiembrie 18, 2007

joi, noiembrie 15, 2007

SAN GU

San Gu este in mitologia chineza zeita... toaletelor, bailor, latrinelor, closetelor si a bailor publice.
De ce au chinezii o astfel de zeitate? Inca n-am inteles, dar tind sa cred ca e vorba de credinta in faptul ca orice lucru- cat de mic si de umil- din lumea asta are, la un moment dat, o importanta covarsitoare. De exemplu... un WC :)

In crestinism singurul echivalent (aproximativ) al acesteia este Sf.Mina- departe de a se dedica unor lucruri neinsufletite si atat de "vulgare", el este totusi protectorul pagubitilor, al uitucilor, al zapacitilor, al batranilor pentru care pierderea cheilor sau a cainelui este o tragedie fara margini.


duminică, octombrie 28, 2007

Un strop de liniste

E incredibil cum poate un om sa oglindeasca intr-un singur gest, o privire, un cantec, o imagine, o vorba, toata linistea din lume.

Si e incredibil sa-ti dai seama ca esti fix contrariul acelui om. Si ca oricat te-ai zbate nu poti ramane decat ceea ce esti si sa constientizezi in acelasi timp ca insusi faptul ca te zbati e exact ceea ce n-ar trebui sa faci.

Si totusi... caile sunt multe si diferite, fiecare ajunge la lumina altfel, asa cum il indeamna sufletul, atat cat ii este dat sa inteleaga.

Hai, un pic de incredere:

joi, octombrie 25, 2007

Tibetul lui Hanan si Anat

Hanan si Anat sunt suprizele frumoase pe care ni le-au rezervat cei de sus in mijlocul unor situatii cenusii. Sunt doi tineri israelieni, sot (Hanan) si sotie (Anat), care au ales sa-si petreaca luna de miere pe drumuri.
Nu e de mirare ca ne-am placut din prima si, cat timp am calatorit prin Tibet, am fost aproape de nedespartit (erau in luna de miere, am scris mai sus!)

Probabil ca nu vor sti niciodata cat de mult a insemnat pentru noi (pentru mine, cel putin) prezenta lor la inceputul aceste calatorii, cand mie totul imi parea (si era, in mare parte) greu de inteles, ilogic si dificil.

Pana imi voi pune ideile in ordine, iata, in engleza, impresiile lor de calatorie prin Tibet:

" Tibet, as beautiful as it is, folds a tragic story.

It is a sad story of a depressed group of peaceful people, cruelly trampled by the Chinese communist regime.
The Chinese takeover in 1950 resulted in incredible slaughter of over Million Tibetans. Since then, Tibetans are forced to live under strict regulations, limitations and restrictions, closely monitored by soldiers, marionette-monks, and even the tourist's temple donations are taken away by the government.

More striking is the disappearance of monks. The most troubling occurred on 1995, right after announcing a six year-old boy to be the next Panchen Lama (2nd in importance to the Dalai Lama), he vanishes off the earth and was never seen since - most likely to be abducted by the Chinese, to become the youngest political prisoner.

The one year old Beijin-Lhasa 48 hours train, aside to the promotions given to chinese migrants, have done their trick and Tibet is being overwhelmed by the Chinese transported population - by now, Lhasa holds a vast majority of Chinese over Tibetan. Silently, China's pincers are closing down over Tibet.

The unjust is evident. The Tibetan calamities cannot be ignored and it seems as if the poor Tibetan nation is facing a potential extinction of its unique religion and culture.

Reaching and traveling in Tibet is not easy - Tourist Infrastructure and facilities (like roads, transportation, hotels, agencies) are still at their early stage, which makes traveling in Tibet a bit of challenge. Moreover, the Chinese are not so keen for western eyes to see what's really happening inside Tibet. This is why permits, guides and groups are required. This is why access to my blog site was blocked. and this is why once you finally manage to get in, you feel obliged to share your observations.

and its also not easy to get out of Tibet...
We needed to exit via China and so (thanks to our dear friend Laura who trekked with us and lives there) we found ourselves in Kunming - a nice Chinese city in the Yunnan province - just in perfect timing for the Chinese national independence holiday.

It was a good opportunity to meet the other side of China - The Chinese people are kind and nice. They certainly seems to know how to grow old nicely - Morning Thai-Chi in front of the river, playing music, folk dancing, playing cards and badminton (my Tennis skills didn't help much against the pros...).

China, the land of tea and rice, is very much a country under construction - old neighborhoods are being demolished and rapidly replaced with "modern" constructions. An environmental ray of light is the electric motorcycles that are pollution/smell/noise-free. (and hey, they even have a province named 'Henan'... ;-)

We took a few days for a proper beten-gav (after all, it's a honeymoon-:) relaxation, tan, beach, books and the rest at Koh-Phi Phi, Thailand, which is completely recovered by now from the dreadful 2005 Tzunami.

and it is here that this journey came to it's end - a long way gone to explore the mysterious Tibet (Tel-Aviv->Amman->New Delhi->Kathmandu->Lhasa->Kunming->Bangkok->Amman->Tel-Aviv...)

Hanan & Anat"

O surpriza pentru cei care au citit pana aici:
http://hananlevin.blogspot.com/

http://www.flickr.com/photos/hananlevin/sets/72157602547684748/

marți, octombrie 23, 2007

Multumesc

M-am intors din locul in care totul e prea mult, prea dintr-o data, prea repede, prea frumos, prea stralucitor, prea bogat si prea sarac in acelasi timp, perfect si mizerabil deopotriva, umilitor si inaltator de nu mai stii pe ce lume esti.

Iar locul acela e oriunde m-ar duce cel care stie sa faca sa-mi bata inima in ritmul chitarii lui Johnny

sâmbătă, septembrie 08, 2007

marți, septembrie 04, 2007

Padurile Rasnovului






Bucurestiul mamei mele

Ieri a fost ultima zi in Bucuresti a mamei. Mele.
Si stand de vorba cu ea imi amintesc de o secventa in care-l certa pe tata ca nu ma baga in seama. Apropo, aveam vreo 7 ani si, ca orice copil curios, ma bagam printre cei mari si ma uitam la gurile lor, cum vorbesc. Mi se parea ca spun lucruri incredibile, mari, de importanta capitala: pretul laptelui, cat zahar mai trebuie cumparat, ce sef nou mai are tata si ce copil urat a nascut vecina de la 3. Evident, nu-mi amintesc sa fi intervenit eu cumva, dar cred ca eram tare incomoda cu privirea aia umeda si uimita.
"Ascult-o, s-ar putea sa ne spuna lucruri importante." M-a facut sa ma simt, dintr-o data, semnificativa si am iubit-o pentru asta.

A stat in Bucuresti cam o saptamana si, ca orice moldovean obisnuit sa cunoasca pe toata lumea, s-a simtit coplesita de imbulzeala de aici. Si de uraciune, si de nepasare. Si m-a rugat a n-a oara sa ma intorc acasa, ca nu se poate sa-mi fie bine aici.

Iar ieri... am simtit-o cum se dilueaza intr-o lume cu totul diferita de ce stie ea; am simtit-o cum a imbatranit brusc. Si cat e de nedumerita de asta.
Si cat de nepragatita sunt eu ca s-o ajut.

sâmbătă, septembrie 01, 2007

joi, august 30, 2007

miercuri, august 29, 2007

De-ale marii(1)...













Ganduri si mai mici ale aceluiasi om prea mic

uneori am senzatia ca oamenii merg cu ochii inchisi.
pleoapele ridicate putin dezvaluie doar metalul a doua simple bile intunecate.
si merg ca in transa, cu priviri de ceata, iar singura constiinta este a propriei bezne linistite din adancuri.
iar cand o forma se desface din intunericul dintotdeauna, isi strang pleoapele si mai tare, nu cumva sa le intre prea mult in ochi si de-acolo in suflet.
nu cumva sa fie nevoiti sa le faca loc in bezna personala, nu cumva sa contrasteze cu negrul primitiv.

fiecare isi poarta bezna ca pe o lume personala, cimitire de fotoni jur dimprejur, victime martirizate ale unor vise si sperante crancene, morminte la care n-a plans si nici nu va plange nimeni vreodata.

uneori chiar merg cu ochii inchisi si ma gandesc ca luminile sporadice ce incearca sa-mi impresioneze retina sunt sufletele lor. si-atunci deschid ochii si le salut, desi nu le vad si poate ca exista doar in mintea mea.

luni, august 20, 2007

Ganduri mici ale unui om oricum prea mic pentru a gandi

Sa fiu sincera nu credeam vreodata sa ajung sa inteleg 
cat de putin adanci pot fi apele sufletului. 
Unde incepe admiratia, unde se termina respectul, de ce apare 
dispretul, unde se sfarseste atractia, ce inseamna
superficialitatea, cine e vinovat de uitare... as fi vrut sa nu stiu.
Dar acum ca stiu, ce fac cu toate astea?
Ce fac altii?
Teatru?

In nici un caz.
Exista cu adevarat un loc in fiinta noastra in care toate limitele 
se intalnesc: prejudecati, orgolii, vinovatii, inteligenta, prostie, 
iubire, ura si indiferenta de tot felul, iar in acel punct toate
astea se anuleaza.
Tot secretul echilibrului e sa stii sa pastrezi la indemana acel loc.

E insuficient sa stii asta, dar vital.

marți, iulie 24, 2007

JURNAL DE BORD

24 iulie 2007

In momentul asta mai sunt fix 50 de zile, 14 ore si patruzeci de minute pana cand primul om din neamul meu zboara la Khatmandu.
Da, este vorba de mine!!!
Biletele au fost cumparate astazi, inca nu le-am vazut, dar il cred pe cuvant de domnu' coechipier.

Acuma ce sa spun? Nu mai am nici o scuza: vreau, nu vreau, trebuie sa plec, cu ce am cu ce n-am si, pe cat posibil, sa nu ma fac de ras.

Desi trebuia sa fac asta inca de acum douazeci si...ceva de ani, trebuie sa incep sa mananc sanatos (adio ochiuri prajite si pe-o parte si pe alta), sa alerg si, probabil... multe altele, dar nu vreau sa ma deprim insistand pe chestiile astea acum.

E un moment aniversar, iar astazi, cu voia voastra tin sa multumesc parintilor mei ca s-au intalnit, ca s-au indragostit, c-au fost sanatosi la cap si trup si m-au facut (desi acum au ceva indoieli. relativ la sanatatea lor de-atunci. la cap); sora-mii ca m-a enervat cand eram copil, de-am plecat de-acasa si-am ajuns la Bucuresti unde, iata, se scrie istoria!
Si sa multumesc sponsorilor pentru bunavointa... ok, ok, imi pastrez speech-ul pentru cand ma intorc!

Nu stiu cum voi fi pe 15 Octombrie, dar azi, 24 iulie, anul lui Dumnezeu, 2007, sunt mega-fericita!!!

luni, iulie 16, 2007

joi, iulie 05, 2007

duminică, iulie 01, 2007

luni, iunie 25, 2007

joi, iunie 14, 2007

marți, aprilie 10, 2007

legi si legi



niciodata nu poti castiga intr-o zi cat poti pierde intr-o zi... asta e una din legile lui Sima

dar eu aduc o completare: cand castigi sa nu fii nici macar pe jumatate marcat ca atunci cand pierzi.

So smile



miercuri, aprilie 04, 2007

lectia strazii

pe magheru- un cersetor. femeie. batrana.

statea.

nu zicea nimic, doar statea garbovita langa un perete.
era in drumul meu, dar o observasem de departe.
in fata mea, o domnisoara mergea in aceeasi directie cu mine, deci se indrepta si ea spre batrana. si o vad cum incepe sa-si scotoceasca poseta.

batrana o vede si incepe sa se agite- cu siguranta urma sa primeasca ceva.

distanta dintre ele continua sa se micsoreze.

ajung una langa alta, domnisoara se opreste, continua sa scotoceasca.
numai ca... probabil n-avea marunt.
si pleaca.

daca ai fi vazut expresia batranei...

nu despre asta e vorba mai sus, dar primul gand care mi-a trecut atunci prin minte a fost: cand crezi ca nu mai exista nici un prag al umilintei pe care sa nu-l fi trecut, brusc se mai deschide sub tine un hau. si ar fi bine sa nu-l anticipezi, sa nu te legi de nici un mal; totul se surpa pana la urma.
tot ce mai poti face e sa incerci sa ramai mereu cu fata spre cer.